Un nou inceput

Ziua 12

Azi este zi de relaxare. Dormim mult, mancam bine, si mergem pe plaja, la ocean. Din pacate apa este foarte rece si curentul prea puternic pentru a face baie dar ne bucuram de apa, nisip si soare oricum.

Mai tarziu trecem pe la infopoint si ne luam Compostella de Finisterre. Asta nu mai stiu daca iarta vre-un pacat dar prinde bine la CV :-)




Spre seara ne pregatim si plecam la Capatul Pamantului, spre kilometru 0 al traseului Camino de Finisterre. Traditia spune sa mergi pana la capatul peninsulei, pe stanci si acolo sa-ti arzi o haina sau bocancii. Focul este un simbol al purificarii si al unui nou inceput. Phoenix , ceva p-acolo. Tot de pe stanci se spune ca se vad cele mai frumoase apusuri din lume.

Drumul este superb.


Ajungem la kilometrul 0. Asta chiar ca-i mare smecherie.


In zona se vad mai multe vetre unde pelerinii s-au ars hainele. Gasim un loc potrivit, eu imi predau manusile de biciclist si Roxana tricoul cu “paradise found”, turnam oleaca de gaz (de parca transpiratia n-ar fi fost de ajuns) si aprindem focul sacru.

Ardem noi ce ardem si ne pierdem ochii in zare spre soarele care … nu se vedea. Oricum capul meu nu prea intelegea cum e cu un nou inceput cand de fapt vezi apusul. Whatever. Oricum idea cu arsul hainelor si focul care purifica e foarte smechera. Unii spun ca-i moderna altii ca ar fi fost in zona un altar vechi. Crezi ce vrei … eu am plecat purificat clar de acolo si cu gandul la prima bere din noua mea viata, asta nu inainte de a gasi cutiuta de la capatul pamantului: http://www.geocaching.com/seek/cache_details.aspx?guid=3987bdad-f9f0-43ea-83dd-ea165e0e95f0

Se pare ca ritualul ne-a cam facut foame asa ca intram in primul restaurant si am sarbatorit reusita.

Spre casa

De dimineta, prea dimineta, sarim in autobuz si dupa vreo 3 ore ajungem in Santiago. Masina de inchiriat era deja rezervata, gasim si-o parcare si dupa mai multe parlamentari cu aia de la firma de impachetari biciclete, care nu prea vorbeau engleza, ma vad cu bicla in portbagaj.

Pe drum prindem reprize de ploaie si multe multe curcubee. Semn ca noua viata ne duce pe drumul cel bun. Ajungem noaptea in Madrid, mate de autostrazi, tot ratacim locul unde trebuie sa lasam masina la aeroport dar in cele din urma ne vedem parcati si check-in-uiti. Ceva haleala somn in avion si joi de dimineta direct la birou.

“Cam ciudat sa termini asa, o calatorie atat de faina ...” imi spun si parca totusi simt ca ceva nu-i terminat.

Povestea continua

Dupa 2 zile, sambata spre seara, plec impreuna cu Roxana si prietenul Nutu sa gasim o cutiuta speciala – cadoul Roxanei de ziua mea. Cutiuta asta este asezata strategic la prima iesire de pe Autostrada Soarelui.

Mergem noi ce mergem pe autostrada, spre cutiuta si realizam ca asta-i drumul spre mare. Si cand zici mare spui Vama Veche. Pai de aici pana sa ne hotaram sa mergem in Vama n-a mai fost decat un pas.

Dupa 3,5 ore dansam ca nebunii pe plaja la Stuff. Mai un shot de Jager, mai o bere si se face dimineta. Prietenii stiu ca rasaritul in Vama vine impreuna cu Bolero de Ravel ce rasuna de la Stuff.

Si stand noi asa la rasarit imi dau seama ca petrecerea si sfarsitul drumului pe Camino au fost abia in seara si dimineata asta. Abia acum, cand vad rasaritul, sufletul meu este impacat. Am terminat Camino aici in Vama, unde m-am simtit mereu ca acasa.

dar .... poate .... Camino .... nu se termina niciodata ...