Ideea

Ideea mi-a venit citind un articol de pe hotnews, abia atunci am corelat cartea lui Coelho, citita cu cativa ani in urma, cu Camino de Santiago. In mintea mea drumul asta era pe undeva prin America de Sud. Dupa ceva cautari pe net si review-uri citite deja aveam un plan. Implineam in curand 30 de ani si voiam sa fac ceva special. Camino de Santiago este calatorie, aventura, solicitant fizic si are o puternica conotatie spirituala, exact ce-mi trebuia. Si cum o luna pe jos suna prea mult si monoton am ales imediat varianta de a-l parcurge in doua saptamani cu bicicleta, unde mai pui ca si mare parte din drum este off road, iuhuuuu.

Despre Camino de Santiago

Camino (Drum) reprezinta o ruta de pelerinaj veche de 1000 de ani, catre mormantul Sf. Ap. Iacob care se gaseste in orasul Santiago de Compostella. Exista mai multe variante ale acestui drum dar cea mai cunoscuta este Camino Frances care intra in Spania dinspre orasul Roncesvalles si merge pana la Santiago de Compostella. Acest drum mai este numit si “Calea Lactee” pentru ca reprezinta o proiectie Caii Lactee pe pamant. La capatul drumului primesti “Compostella” – un certificat care atesta parcurgerea drumului si reprezinta iertarea pacatelor. (Lucky me :-D ). Prin traditie drumul incepe din fata casei tale dar modern drumul este inceput acolo unde doresti, dar obligatori la cel putin 100 de km. Distanta de la Roncesvalles, de unde am inceput eu, pana la Santiago sunt de aproximativ 700 de km.

Camino de Santiago se continua cu Santiago de Finsiterre (capatul pamantului) unde sunt cele mai frumoase apusuri de soare. Mai modern, cei carea jung pe stanca de la Capatul pamantului isi ard o haina sau bocancii ca simbol al arderii trecutului si inceput al unei noi vieti.


Informatii detaliate se gasesc pe: http://en.wikipedia.org/wiki/Way_of_St._James#Compostela

Pregatiri

Au urmat cateva saptamani de planuri, cautare de echipament si calcule. Mi-am cumparat o geanta de bicicleta, un cort foarte usor (1.5 kg), pe care l-am folosit doar o singura data, sac de dorimit ultra-usor, cate ceva pentru bicicleta si multe nimicuri de care ai mare nevoie.

Plecarea

Impachetez de dimineta bicicleta, fara sa o dezasamblez, cu o folie. Arata foarte comic dar speram sa nu fie probleme. Ajung la aeroport si merg la check-in. Bagajul e rezolvat rapid dar cu bicicleta…… :

Nenea vamesu’ de la aparatul cu raze x: “Nu vedeti dom’le ? Nu trece bicicleta prin aparat, ce vreti sa bag mana ? “
Scot roata din fata, indoi coarnele si merg la nenea cu infoliatul. Pune bicicleta si prin niste miscari dibace mi-o face de arta ca un cocon. Meserias, da’ mi-a halit 50 de Ron. In timpul operatiunii, lumea “buna” din aeroportul Baneasa se aduna ca la circ. Ehhh … sunt un artist.

Imi iau la revedere de la Roxana, “aoleo unde pleci tuuu??“ , “aoleu nu mai plec !!”, si tot asa vreo juma’ de ora pana incep sa-mi dau seama ca idea de calatorie initiatica solitara nu mai suna asa bine. In cele din urma ajung la urmatorul filtru de raze x, asta pentru bagajele de mana. Imi scaneaza rucsacul si scoate alt nenea vamesu’ imbusii (chei pentru bicicleta) mei, pe care ii lusem in caz ca era nevoie sa dezasamblez ceva la bicicelta. Si iata povestea:

Nenea vamesu: “ce-i asta domle’
Eu: imbusi, plec in Spania cu bicicleta
Nenea: Pai si ce va trebuie acolo bicicleta ?
Eu: ?!? puntin concediu
Nena: concediu ? nu aveti voie cu astea
Eu: Va roooogg, cum mai asamblez bicicleta ? ce ma fac eu acolo ?
Nenea: Dom’le, deci nu aveti voie cu asa ceva. (incepe sa masoare imbusii cu o rigla, semn bun pt mine)
Eu: Inteleg, n-am stiut. Dar nu puteti sa credeti ca pot sa fac vre-un rau cu surubelnita asta mica mica. (Zambesc) Multumesc frumos.
Nenea: (cam uimit) bine domle luati-l dar data viitoate sa nu se ma intample

He, he. Bun si NLP-ul asta la ceva

Ajung in aeroport la Madrid pe la 1.30 AM, imi iau o bere si imi caut un loc de dormit. Da ! se poate dormi prin aeroporturi, exista si un site cu informatii d’astea si cu tutorilale “How to sleep in the airport 101”. Poza nu este facuta de mine dar cam asta-i atmosfera.



sursa foto: http://media.photobucket.com/image/people%20sleeping%20in%20airport/fly4w4y/GRO_00.jpg

Gasesc un loc in aeroport unde o gramada de oameni dorm si chiar sunt unii care deja sforaie. Ma asez langa doua americance care isi faceau unghiile, deschid o bere apoi dorm in reprize pana pe la 6.30 dupa care ma duc sa-mi iau masina inchiriata.

Drumul spre Roncesvalles

Din Madrid pana in Roncesvalles – orasul meu de plecare - sunt mai bine de 350 de km. In Spania poti lua bicicleta numai pe trenuri personale. O varianta era sa-mi inchiriez bicicleta de acolo dar costa cam la fel cu inchiriat masina si plimbat bicicelta mea pe avion. Asa ca prefer sa merg cu nazdravanul meu Trek 4300 si sa experimentez condusul masinii prin frumoasa Spanie. Mai greu a fost in primii 5 km unde exista o gramada de mate de autostrazi si legaturi si unde este foarte usor sa te pierzi. Noroc cu GPS-ul si cu nasul meu care se orienteza destul de bine.

Cateva poze de pe drum:

Ajung spre dupamiaza in Roncevalles, merg la biroul de turism si-mi iau pasaportul de pelerin, acesta urmand sa fie stampilat de 2-3 ori pe zi, fiind dovada mea de pelerin cu acte-n regula. Merg apoi la un camping din apropiere las bagajele si bicicleta si plec sa las masina in Pamplona, oras la vreo 30 de km distanta de unde aveam sa iau autobuzul de Roncevalles.

Poze din Roncesvalles:

Ce-mi trebui ?

Dupa toata nebunia cu autostrazi, asamblat bicicleta, dus cu masina pana in Roncesvalles, intors cu masina in Pamplona, cautat vreo juma’ de ora firma de inchirieri sa las masina etc, ma apuca frate o lehamite si incep sa-mi pun intrebarile alea care nu-s bune: “ ce-mi trebuie mie 2 saptamani sa fac asta ??” , “este prea mult, mai bine stateam cu burta la soare, mai bine plec acasa, asta-i concediu ?? “. Ma intind pe iarba la soare langa statia de autobuz si mai jelesc in legea mea o bucata de vreme pana trag eu concluzia ca probabil este o etapa normala pe drumul asta si imi dau un sunt imaginar in fund, ma sui in autobuz impreuna cu o gramada de pelerini cu moralul mult mai ridicat decat mine si plec spre Roncesvalees sa particip la binecuvantarea pelerinilor.

Binecuvantarea pelerinilor

Ajung la Roncesvalles si intru in biserica asteptand cuminte sa inceapa slujba. Vin pelerinii care mai de care si apar si cativa preoti imbracati in alb. Incepe una din cele mai frumoase sujbe la care am participat pana acum. Si chiar daca nu inteleg decat vreo 10 cuvinte si textele pe care le spun in engleza este foarte foarte frumos tot ce se intampla. La final se citesc tarile din care sunt pelerinii care pleaca maine pe Camino si cand pronunta Romania inima incepe sa-mi bata mai tare. Deja ma simt mult mai bine si parca aventura este mult mai aproape.

Citate din rugaciunile care s-au spus:

“Oh God.....Be a companion for them along the path, a guide at crossroads, strength in their weariness, defense before dangers, shelter on the way, shade against heat, light in the darkness, a comforter in their discouragements, and firmness in their intentions, in order that, through your guidance, they might arrive unscathed at the end of their journey and, enriched with graces and virtues, they might return safely to their homes, which now lament their absence, filled with salutary and lasting joy....”

“May the road rise to meet you.
May the wind be always on your back,
May the sun shine warm upon your face,
the rain fall soft upon your fields and,
until your journey’s end,
May God hold you safely in the palm of his hand”

Dupa slujba, care a durat mai putin de 45 de minute plec pe jos spre camping-ul care este cam la 3 km distanta. A fost prima intalnire cu Camino. O cararuie printre copaci si din loc in loc cate o scoica desenta care iti arata drumul. Afara se insera si eu mergeam linistit impreuna cu alti cativa pelerini pe un drum care arata ca in povesti. Lehamintea imi trecuse de mult si acum aveam in suflet doar liniste si armonie…. as fi putut sa merg asa pana dimineata. Mare smecherie cu binecuvantarile astea.

Haleala

Ajung la camping si intru la restaurant sa halesc ceva. Ma intreaba daca vreau meniu si spund afirmativ. Chelnerul aduce o lista in care erau vreo 5 tipuri de mancare pentru felu1 si alte 5 pentru felul 2 + desert si vin = 8 euroi. Auzisem ca este ieftina mancarea dar nu ma gandeam ca e chiar asa. Si pe tot drumul pana la Santiago si Finsterre aveam sa gasesc meniul asta foarte delicios.

Primesc o portie mare imensa de paella (orez cu fructe de mare) si peste cu cartofi la felul 2, chelnerul imi lasa o sticla intreaga de vin pe masa, ehhh nu prea imi arde de asta acum…. Halesc bine, beau un paharut, si plec la culcare.

Initial cortul meu era singurul din camping (cam deprimant ce-i drept), acum deja mai aparusera vreo 10 si chiar 2 biciclete. Set up the environment, ma bag in nou sac Mammut si bag somn pana dimineata, cu ceva intervale de frig de Pirinei. Se pare ca si eu si producatorul sacului a cam subestimat frigul din muntii Spaniei.

A fost singura seara dormita in cort, camping-urile sunt putine si pozitionate mai departe de Camino asa ca am preferat sa dorm la Refugois. Da …stiu am carat cortul degeaba, dar avea doar 1,7 kg :-)

Ziua 1 - La drum spre Pamplona

Ma trezesc pe la 7.30, socializez cu cei doi nemti biciclisti, care s-au partait noaptea trecuta de se auzea pana in Franta, si la 8.30 sunt gata de drum. Pelerinii care merg pe jos pleaca de obicei pe la 6 si merg doar pana la 1 PM. Eu am in plan sa pedalez toata ziua si am destul timp.


Este prima data cand fac un astfel de drum si nu am nici o idee de cat pot sa merg intr-o zi, viteza medie, nimic. Dar am GPS-ul la mine si dupa ziua de azi pot sa-mi fac o idee. Imi pun in plan sa merg pana la Pamplona, la vfreo 60 de km sau poate chiar pana intr-un orasel care este la vreo 70 de km.

Plec la drum pentru prima data cu genti pe bicicelta. Am si un rucsac dar foarte usor si doar cu cele necesare: haina de ploaie, sistem de hidratare, fructe, si baterii restul echipamentului este bine asezat in gentuta.

Incep drumul si intru pe Camino - care este o carare ce merge prin padure pe langa sosea. Dupa cativa km unde tot trebuie sa ma opresc sa ocolesc pelerini care merg pe jos si dupa o zona cu trepte imi dau seama ca mult mai ok ar fi sa fac coborarea pe sosea. Invat repede ca, in functie de situatie, se spune “Hola”, “Buen Camino”, “Buenos Dias” si “Scuzi”.

Incep o coborare frumoasa urmata de o urcare de cativa km de care ma cam speriasem cand am vazut-o din autobuz. Urc cu spor cu 9-11 km la ora si ajung destul de repede sus. Numai bine pentru pauza si o cutiuta de geocaching. Incep o luuuuuuuuuunga coborare si foarte frumoasa pana aproape de Pamplona, ma bucur ca un copil si cobor serpuit la fel ca spre Baisa sau Lacul lui Eminescu in expeditiile cu bicicleta din copilarie. In cele din urma ajung si parcurg Pamplona si este doar ora 1.00 PM. Cateva poze:

Monumente facute de pelerini. Fiecare trecator lasa cate o piatra si se formeaza aceste monumente.

Politia

La intrarea in Pamplona trec printr-o zona care avea o intersectie in lucru. Era destul loc pentru mine si masini dar la un moment dat observ masina in spatele meu care nu parca ezita sa treaca. Initial nu iau in seama dar aproape de capatul intersectiei ma uit si vad ca era masina politiei. Fratii mergeau incet in spatele meu sa blocheze masinile din sapte pentru ca eu, biciclistul umil, sa am destul loc pentru a trece in siguranta. Ma minunez eu de asemenea comportament si plec mai departe stiind ca si la noi in Romanica situatia este exact la fel …. peste vreo 50 de ani.

Schimbare de plan

Ii propun Roxanei sa vina peste o saptamana si ceva in Santiago si impreuna sa mergem pe jos pana la ocean in Finistere. Roxana e mai mult decat incantata iar experimentearea mersului pe jos pe Camino suna foarte bine. Incep sa-mi fac planuri cu kilometrii pe care ar fi bine a-i fac pe zi ca sa ma incadrez in timp.

Pamplona – Puente la Reina – Estella

Dupa Pamplona ma opresc la o masa copioasa si imi intind cortul ude din cauza condensului la uscat. Plec la drum pe o caldura de 38 de grade. Acum Camino seamana cu ce citisem pe net, nu mai merge pe sosea ci direct prin camp. In sfarsit “Enjoy life, off the bitten path”. Afara sunt aproape 38 de grade si eu pedalez de zor, urmeaza o zona destul de mare de “push bike” pana sus la monumentul pelerinilor. Profit si intru in vorba cu alti pelerini. Un american, o nemtoaica si un belgian si-au format un mic grup si merg impreuna povestind cate si mai cate. Au chef de viata si sunt foarte prietenosi. Mi-ar placea sa merg ca ei, povestind. Din pacate numarul de biciclisti pe care i-am intalnit este foarte mic si nu am mers in acelasi ritm. Imi aduc aminte ca citisem undeva ca pe Camino nu esti singur. Hmmm.

Pe traseele astea la fel ca si in alte zone apar sportivi pe mountain bike la antrenament. Este o placere sa-i vezi si parca te cuprinde putin invidia cand ii vezi ce viteza au si mai ales nu cara dupa ei nici un fel de bagaj.

Ajung la Monumentul Pelerinilor:

Dupa o pauza de poze incepe in sfarsit coborarea care reprezinta o portiune abrupta numai buna de down hill. Desi e foarte abrupt ma incapatinez si cu o tehnica dibace :-) merg pe bicicleta pana jos fara sa cad. Trec pe langa Refugio Jaques unde speram eu sa ajung azi si plec mai departe, Este abia ora 4 si se intuneca pe la 10.30. Este foarte fain sa vezi ce lumina-i afara la 10 seara. Contrar cu asta, de pe la ora 3 mai vezi foarte rar pelerini pe Camino iar biciclisti in zona asta deloc. Pana la sfarsitul zile fac tot ce se poate in materie de bicicleta: urcare si coborare pe asfalt, drum de tara si teren abrupt plus cateva portiuni de push bike destul de greu. Am plecat din Pirinei, am coborat in campie si apoi am biciclat pe dealuri cu peisaje superbe si multa vita de vie. Zona in care sunt acum se cheama Navarra. Am trecut si prin Puente Arenas, orasel pomenit de Coehlio in cartea sa. Aici ar fi meritat sa stau o seara, este foarte pitoresc si atmosfera faina.




Pana seara continui sa merg prin campii, sosea si carari si ma hotarasc sa raman in Estella.

Concluzia zilei 1:

Distanta: 90 km
Viteza medie: 12km/h
Timp de mers: 7:30 ore




Azi am facut 90 de km, neasteptat de bine as zice dar nu-mi ajunge timpul sa ajung pana vinerea vitoare in Santiago pentru ca probabil voi face mai putin la traversarea celor 2 masive muntoase. Trebuie sa ma hotarasc ce distanta voi parcurge cu trenul si mai ales de unde pana unde.

Ajung pe la 8 in … nu gasesc camping in apropiere si ma duc la primul refugio. Ma intampina un nene care stie engleza si alti 3 care se uita foarte ciudat la mine. Fac check-in intrebandu-ma unde am nimerit si ce-i cu acesti freak’s care ma studiaza. Aruncand o privire pe un perete vad ca refugiul este al unei fundatii care ajuta oamenii cu probleme de dezvoltare mintala. Nenea ii arata unuia dintre ei, care are cam 40 de ani, cum sa puna o stampila pe pasaportul meu si tipul abia abia reuseste….. trist, sunt retardati saracii dar fac o curatenie frate … totul sclipeste si ma bucur ca am nimerit aici.

Refugios

Refugiile sunt un fel de hosteluri cu camere mai mici sau mai mari unde se doarme la comun. Fiecare localitate are cel putin unul al consiliului local dar mai pot fi si unele particulare cu conditii putin mai bune. Pretul este intre 2 si 10 euro,

Aici este o singura camera imensa dar este foarte curat. Noapte te bucuri de sforaituri, cu care n-ai avut probleme daca reusesti sa te anesteziei cu vinul pe care-l primesti la cina. Uneori lipsa aerului proaspat si a luminii sunt cea mai neplacuta treaba. Multe refugios au geamuri cu jaluzele pe care le tin inchise … strange world.

Alta chestie naspa cu o parte din refugios este ca se inchid la 10 seara si daca nu ajungi la timp risti sa dormi pe afara. Asta este unul din motivele pentru care am preferat sa iau un cort cu mine.

Ritualul

Pe Camino vrei nu vrei intri intrun ritual care nu-i nici pe departe initiatic, sau poate cine stie

Trezit –drum – cazat –spalat haine – mancat – dormit. (si cand te mai distrezi frate ??)

Cum aveam doar 2 perechi de haine si oleac’ mai multa lenjerie in fiecare seara trebuia sa spal. In mare parte se uscau pana dimineata si restul se agata de bicicleta sau rucsac. Mai poti spala si la masina automata pentru cativa euroi si daca ai noroc gasesti si uscatoare rapide.

Dupa dus si spalat ma duc sa halesc. Am parte de un concert de muzicuta al unui batranel dintr-un grup de pelerini. Merge o bere buna si un pahar de vin si apoi sooommmm mult soooooomn.

Ziua 2: Estella - Najera

Ma trezesc si vad ca majoritatea pelerinilor deja au plecat. De fapt asta s-a intamplat cam de fiecare data. Pelerinii care merg pe jos pleaca si de la 5 dimineata iar biciclistii mai lenesi pleaca pe la 9. Difierenta este ca biciclistii merg pana seara si pelerinii fac coada la refugio la ora 14. Ma pregatesc, imi iau ceva fructe si la drum. Incepe o urcare destul de solicitanta si ma prinde fara chef la Fantana cu vin pentru pelerini. Aici este o crama care are un robinet unde pelerinii pot sa-si astampere setea :-) ……ehhh aici era bine de pus cortul … si nu mi-a spus nimeni.


Sursa foto: ic2.pbase.com/o5/68/715868/1/68428218.VPSmfEwZ.d20051143.jpg

Incep sa ma obisnuiesc cu Camino, cu drumurile prin vii, cu satele si pelerinii car-eti striga “Buen Camino” si-ti zambesc cu oraselel micute si cochete si spaniolii care stau la strada si beau cafea si mai ales cu Tapas-ul.

Tapas-ul

Ajung intrun orasel unde e mare forfota. Multa lume si inghesuiala. Nu, nu este inghesuiala aia de la metrou din Unirii este o inghesuiala care iti face placere, pare a fi sarbatoare. Este sambata, multa lume prin oras. Ajung in piata centrala, las bicicleta si intru sa vizitez frumoasa catedrala, imi pun si o stampila pe pasaportul de pelerin si–mi spun ca merita sa halesc ceva. Ochii imi cad pe restaurantul de vis-à-vis unde era o vitrina mare cu o gramada de sandwich-uri. De fapt erau Tapas, gustarea traditionala spaniola. In general sunt niste bucatele de paine care au tot felul de bunatati: branza cu mucegai si strugure, scoici, salata de telina, icre, ansoa, etc. Si sunt aaaaaaaaaaaaaaaaatat de bune.

Englezoiul

Plec mai departe pe o caldura cumplita si ma indrept usor spre Logrono, unul din orasele mai importante din zona. Pana sa intru in oras vad pe marginea drumului o rulota cu un umbrar, ma apropii si va cateva persoane asezate pe scaune care ma intampina zambind. Gazda era un englezoi care oferea tot felul de bunatati – donativo – adica luai tot ce doreai si lasai , daca puteai, cativa banuti. Englezoiul ii trata bataturile unei italience care vorbea in continuu. Pe masa erau cookies, limonada si ceai englezesc. Ma servesc cu o limonada, dau gata cateva prajiturele si imi aleg o scoica mare – simbolul pelerinului si o punguta cu seminte de flori pentru mama. Mai schimbam cateva glume, fac niste poze la mesajele de pe rulota si plec mai departe cu zambetul pe buze.

Mi-a placut foarte mult o fraza: "Every day is a journey and journey itself is home"

Scoica

Scoica Sf Iacob este simbolul pelerinilor, Asta era modul in care se recunosteau intre ei. Pe toata lungimea traseului apar mici stalpi cu scoica ce-ti arata drumul cel bun.

Pelerinii

“Los peleginos” sunt si ei oameni de toate felurile. Ii recunosti usor dupa rucsac, batul care-I ajuta la mers si uneori dupa sosetele agitate la uscat pe rucsac. Sunt de toate natiile, culorile si varstele. Unii sunt pentru prima oara altii sunt chiar si a 5-a oara pe traseu. In general fac cam 20—25 de km pe zi si majoritatea au probleme cu bataturile si dureri de ligamente sau muschi. Multi sunt veseli si iti zambesc, asta daca nu se sperie cand treci cu bicicleta pe langa ei. Motivatia de a face Camino este si ea foarte diferita, unii si-au luat o bucata de vacanta, altii si-au dat demisia, unii au fugit de acasa si altii doar de problemele lor. Daca faci Camino nu ai cum sa nu intalnesti persoane minunate de care iti vei aduce mereu aminte, nu ai cum sa eviti discutii placute, seara la o cana cu vin si nici nu scapi fara sa-ti faci cativa prieteni buni, pe care parca-I stii de-o viata. De fapt intalnirile de pe traseu sunt unul din lucrurile speciale de pe Camino.

Ziua 2- continuare

Este aproape ora 7 si decide sa raman in urmatorul sat. In general am preferat sa raman in sate sau orasele mai mici, care au un farmec aparte fata de orasele mari. Iar daca nu-ti place unde ajungi te urci pe bicicleta si mai faci 5 km pana in urmatoarea localitate, distantele sunt in general mici, unde poti gasi un refugio mai bun sau liber.

Statistica ziua 2:

86 km
11.8 km/ora - media de mers
7:16 ore - timp de mers


----------------------------------------------------

Click pentru urmatoarea postare:
Raoul - ghidul meu pe Camino